joi, 19 iulie 2012

Tabăra „Păpăruga” 2012

La fel ca anul trecut, şi în vara aceasta s-a organizat „Tabăra Păpăruga”, pentru noi, micii jurnalişti din Micherechi. Tabăra s-a ţinut în zilele de 11–12–13 iulie. 

 Miercuri la ora 9 am sosit la sediul redacţiei „Foaia românească” din Jula. După instalarea corturilor, ne-am apucat să facem logo-ul taberei. 

Fiindcă asta a ţinut o vreme ni s-a făcut foame şi am mers să mâncăm. Când am terminat, am ţinut o mică pauză, în timpul ăsta am făcut fotografii, pe care le-am pus apoi pe blogul făcut de noi. 

Toată lumea a făcut ceva: Biuş, Diana şi Lidia au făcut poze... 

Naomi, Bianca, Aron, Felix şi Peti au desenat, Victor a fost criticul taberei, Csabi a fost omul de bază, Tibcsi a fost cel mai fotogenic dintre băieţi...

iar dintre fete, Lidia, Carina şi Diana au fost responsabile pentru revista presei pentru radio „O voce românească", Lois şi Aliz au fost cele mai cuminţi fete... 

Iza ne-a arătat că e cea mai bună fotbalistă, iar Ema a fost pur şi simplu cea mai mică „Păpărugă”. 

Seara pe la 9 am plecat să vizităm centrul oraşului. Era tare cald, aşa că unii dintre noi s-au răcorit în fântânile din piaţa centrală, iar alţii am mâncat îngheţată. 

La întoarcere am primit vestea rea: că va ploua şi nu vom putea dormi în corturi, aşa că trebuie să ne mutăm cu toate ţoalele (perne, plăpumi) în clădirea redacţiei. A fost foarte fain să dormim (să dormim? cam mult spus) toţi în sala mare…

A doua zi dimineaţa ne-am sculat cam greu, dar mulţumită lui Rita ne-am trezit mai repede, fiindcă am făcut toţi împreună gimnastică. 

Apoi am luat micul dejun. Ne-am odihnit puţin, şi tocmai când eram încă amorţiţi de nesomn am primit o vizită: Episcopul Siluan a venit să ne vadă şi să ne întrebe cum ne simţim în tabără.

Apoi am plecat să vizităm tipografia, unde am putut să vedem cum se tipăreşte „Foaia românească” şi revistuţa noastră „Păpăruga”.

Când ne-am reîntors la redacţie, pentru că vremea s-a mai încălzit şi nici urmă nu a mai rămas după ploaia de noapte, ne-a venit ideea genială să ne stropim cu furtunul. 

După ce ne-am udat toţi până la piele şi ne-am schimbat în haine noi... 

...ne-au vizitat doi doctori din Micherechi, Ilenuţa şi Ioniţa, care ne-au dat câteva sfaturi cum să avem grijă de sănătatea noastră. 


Înainte de cină, am avut puţin timp şi să facem nişte sandvişuri care arătau ca nişte păpărugi, pe care le-am pregătit pentru oaspeţii din acea seară. 

Primăriţa satului nostru ne-a adus cina: pizza pentru toţi! 

Ca să mulţumim pentru pizza, iar doamnei consul din Seghedin şi domnului consul din Jula pentru prăjiturile gustoase, le-am cântat imnul Păpăruga, care a fost scris şi compus pentru prima tabără. 

A doua noapte am dormit în corturi. Poate cam mult spus că am dormit. Am povestit până noaptea târziu. Adică până aproape de dimineaţă.

Cu sufletele îndurerate ne-am făcut bagajele, am demontat corturile şi ne-am luat rămas bun… până la anul viitor!!!


Textul a fost scris de fetele mai mari de la tabără, iar fotografiile au fost făcute de toţi copiii. Fără excepţie!

joi, 12 iulie 2012

Joi, 12 Iulie, a doua zi de tabără

Învăţăm cum se face o fotografie reuşită: în primul rând ne trebuie un aparat profesionist. Noi avem! Trebuie să fim atenţi ca lumina să cadă din faţa subiectului. La fotografiile de grup toţi subiecţii trebuie să aibă cap şi picioare. Şi clădirile trebuie să fie întregi. Cel fotografiat trebuie să se afle în mijlocul cadrului. E important ca fotografia să se potrivească cu textul articolului. Persoanele din poză să nu fie cu spatele spre fotograf. Tipuri de fotografie: portret (din faţă sau din profil), fotografie de grup, peisaj, instantanee din lumea plantelor şi animalelor. Mai jos veţi vedea că uneori şi noi facem poze greşite. :(











miercuri, 11 iulie 2012

Imnul „Păpăruga"

Ascultaţi aici:

„Păpărugiştii" au sosit la cea de-a doua ediţie a taberei

Miercuri, ora 9.00, 36 de grade la umbră…

În curtea redacţiei „Foaia românească" din Jula au răsărit în câteva ore 8 corturi mari şi mici. Abia am terminat de montat corturile, că s-a şi pornit o ploaie torenţială. Cât a ţinut ploaia, am proiectat, am desenat şi am colorat drapelul taberei. (Cel de anul acesta ne-a reuşit mult mai bine decât cel de anul trecut. :-) )
Nu ne aflăm într-o tabără (numai) de odihnă. Părinţii noştri au sere cu legume şi noi suntem obişnuiţi cu lucrul. Dar în cele trei zile de tabără vom face alte activităţi decât acasă: Biuş, Diana şi Lidia fac poze, Naomi, Bianca, Aron, Felix şi Peti sunt pasionaţi de desen, Victor e criticul taberei, Csabi e omul de bază, Tibcsi este cel mai fotogenic dintre băieţi, iar dintre fete Lidia, Carina şi Diana au fost responsabile pentru revista presei pentru radio „O voce românească", Lois şi Aliz sunt cele mai cuminţi fete, Iza e cea mai bună fotbalistă, iar Ema e cea mai mică „Păpărugă".
Păcat că nu ne auziţi, pentru că vorbim româneşte…